joi, 27 iunie 2013

Scrisoare deschisa domnului profesor Balint



Stimate Domnule Profesor,

Am citit mesajul pe care mi l-aţi transmis cu interes, dar mai ales, cu mâhnire. Am citit de asemenea şi studiul alcătuit de Dumneavoastră, studiu legat de activitatea primarului Bernady după 1918. Recunosc sincer că, nefiind de profesiune istoric, nu aveam de unde cunoaşte anumite aspecte pe care Dumneavoastră le-aţi sesizat, cu profesionalismul şi acurateţea istoricului avizat şi concentrat pe detaliu. Acest studiu deosebit este totuşi unul adresat cunoscătorilor şi desigur, celor cu o anumită expertiză în domeniu. În ce mă priveşte, sunt absolventă a unei facultăţi de ştiinţe economice şi, în conformitate cu profesiunea pe care am practicat-o mulţi ani, am preferat să fiu cât mai bine pregătită în domeniul în care m-am format.
Dincolo de conţinutul studiului şi de concluziile sale, care nu îmi par a fi defavorabile primarului Bernady, cred că se impun anumite precizări.