Ionela Ciotlăuş, secretul unei femei de succes

(interviu acordat revistei Transilvania Business)

Reporter : Sunteţi mamă, director economic, preşedinte de partid, consilier judeţean si preşedinte de comisie buget. Care a fost cheia succesului pentru dumneavoastră?

Ionela Ciotlăuș: Sincer, nu ştiu exact. Foarte multă muncă şi mai multă pasiune, dăruire şi implicare, responsabilitate, aplicate în fiecare proiect familial, profesional, politic sau de administraţie de care a trebuit să mă ocup. Am clădit în timp, nu am trecut peste etape, ceea ce duce la o bază solidă, pe care poţi construi apoi orice. Nu sunt funcţii care ţi se oferă, acelea sunt cazuri excepţionale şi nemotivate profesional. Această funcţie de conducere implică multă muncă şi responsabilitate. Ca în orice carieră, succesul nu poate rezulta decât în urma unui efort susţinut şi constant. Nu am simţit niciodată cariera şi funcţia ca pe o valoare supremă, ci mai degrabă un mijloc, pe tabla mea de valori.

Cheia succesului este să nu încerci să pari ceea ce nu eşti sau să încerci să dezvolţi ceea ce n-a fost să fie, ci să te axezi pe dezvoltarea şi punerea în valoare a competenţelor proprii.

Rep.: Cum aţi reusit să le îmbinaţi pe toate?

I.C.: Cine spune că face totul perfect minte, asta este părerea mea. Nu ai cum să fii lângă copilul tău şi să faci şi carieră în acelaşi timp. Una trebuie să primeze la un moment dat. Ziua are doar 24 de ore, care trebuie îm­părţite într-un fel sau altul. Totul este să ştii cum să dozezi timpul dedicat profesiei şi familiei. Şi, mai ales, să te împaci cu decizia luată. Ca în orice profesie unde vrei să faci performanţă, e nevoie de sacrificii pe plan personal, timp mai puţin petrecut cu cei dragi, timp mai puţin pentru hobby-uri.

Rep.: Care a fost cea mai mare realizare a dumneavoastră?

I.C.: Tot ceea ce am făcut a fost, la mo­men­tul respectiv, cea mai mare reali­zare. Toa­te au fost proiecte dragi, de suflet. Muncite până la epuizare. Nu pot să ierarhizez. Am investit însă mereu în mine, am învăţat mereu, învăţ ceva în fiecare zi. Asta cred că este, de fapt, realizarea.

Rep.: Cum decurge o zi obișnuită din viața dumneavoastră?
I.C.: În România, femeile de carieră se împart în două categorii: cele care fac carieră într-un an şi cele care fac carieră în 15 - 20 ani. Cred că doar cele din urmă sunt adevăratele femei de carieră.

Pentru mine ziua începe la ora şase dimineaţa, îmi place să ajung foarte devreme la birou, deoarece consider că e cea mai productivă perioadă a zilei. Ştiu exact la ce oră încep munca la birou, dar nu pot spune niciodată exact când plec. Ceea ce pot spune este că întotdeauna am acordat activităţii profesionale mult mai mult decât cele opt ore uzuale de lucru. Chiar daca uneori mi se pare că este rutină, mare parte din sarcinile care îmi revin sunt destul de plăcute. Iar pentru cele pe care nu le consider plăcute, mă consolez cu gândul că mama a avut dreptate când a spus că “în viaţă nu poţi să faci numai ce-ţi place”. Orele petrecute la birou se scurg de obicei fără să le simt şi mă surprind uitându-mă la ceas pe la ora 18.00. Atunci se încheie, teoretic, programul meu, dar am învăţat să nu fac o regulă din asta.

Rep.: În ce constă activitatea dumneavoastră de la Nova Vita?

I.C.: Funcţia de director economic la unul din cele mai mari spitale private din Transilvania este un proiect în care m-am implicat total. Am pus bazele construcţiei şi implementării circuitelor funcţionale ale unui spital pe standarde europene, am pus pe harta serviciilor medicale din România un spital de mare avengură, sunt mândră de faptul că am reuşit să administrez un astfel de proiect bazat pe scopul final al acestuia, acela de a pune în slujba pacienţilor tot ceea ce este mai bun în menţinerea sănătăţii. Acest loc, căutat de atâta vreme de către medici şi pacienţi, există acum şi se numeşte Nova Vita.

Rep.: Aveți reguli pe care nu le încălcați niciodată?

I.C.: E foarte important în viață să nu uiţi de unde ai plecat şi cine te-a ajutat să ajungi acolo unde eşti şi să te gândeşti întotdeauna că locul pe care l-ai obţinut de drept nu este al tău pentru totdeauna. Trebuie să lupţi în permanenţă pentru el, altfel rişti să te plafonezi şi uiţi că viaţa este o continuă provocare din care trebuie să ieşi învingător. Vis-à-vis de cele spuse mai sus, vreau să mulţumesc familiei mele pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru tot ce va mai face şi mai departe, celor care au avut încredere în mine din punct de vedere profesional, şi, nu în ultimul rând, celor care mi-au dovedit că sunt prieteni adevăraţi.

Rep.: De multe ori, politica poate fi un teren minat, în care nu mulţi se încumetă să intre. Ce v-a determinat să faceţi pasul spre politică?
I.C.: Pe vremea când am intrat în politică, nu m-a mânat în luptă o miză, în sensul clasic, ci profesia de economist. Mai apoi, dorinţa de a schimba ceva în viata socială pe care o desfăşor. Dorinţa de a mă implica în viaţa cetăţii, de a construi pentru copiii mei un viitor mai bun şi în afara căminului lor. Am regăsit aici oameni, principii şi valori în care cred. Consider că nu putem crea o viaţă mai bună copiilor noştri fără să facem ceva şi pentru întreaga societate. Dacă noi, oamenii de rând, ne-am implica mai activ şi mai responsabil în viaţa publică, ajutându-ne aproapele, eliminând violenţa din jurul nostru, ajutând un pensionar sau un copil în orice fel posibil, am putea făuri o societate aşa cum ne dorim şi implicit, cred că viaţa de familie ar avea numai de câştigat, deoarece toţi cei apropiaţi ar avea de câştigat.

Rep.: Aveţi doi copii. E grea “meseria” de mamă?

I.C.: Am doi copii minunaţi, un băiat de 17 ani şi o fetiţă de 12 ani. Sunt foarte mândră de ei. A fi mamă nu e o meserie. A fi mamă înseamnă a da un sens superior unei vieţi de femeie.Toate mamele trebuie apărate şi respectate. Toţi copiii trebuie protejaţi şi sprijiniţi. Aceste gânduri încerc să le transfer cumva şi în profesiunea mea şi în viaţa publică. Vreau să cred că tot ceea ce fac e dedicat copiilor şi viitorului acestora.